În data de 29 martie 2017 a avut loc ședința Asociației Economice Româno-Germane pentru regiunea de Nord Vest găzduită de compania Weidmuller Interface România în localitatea Tăuții Măgherăuș.
ContiTech, unul dintre cei mai mari furnizori internaționali de produse din plastic şi cauciuc, anunță numirea lui Maik Niewoehner în funcția de director al ContiTech Romania. El îi urmează în funcție lui Bernd Steinebronn, care a ocupat această poziție timp…
Viitori ingineri sătmăreni, actualmente elevi care au făcut parte din echipele Eurotehnicus, au fost premiați astăzi pentru ingeniozitatea lor. Fiecare echipă a produs câte un robot funcțional. Competiția a fost câștigată de negreșteni.
Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord Vest și Asociația Camera Mesteșugarilor au organizat joi, 9 februarie la Casa Meșteșugarilor cea de-a doua ediție a evenimentului “Business&Local community”.
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 804 locuri de muncă, după cum urmează:
În numele elevilor, care au participat, precum și al organizatorilor concursului Eurotehnicus, vă invităm să participați la jurizarea și premierea echipelor participante la Ed. a II-a, 2016/17 al acestei competiții.
Doi sătmăreni realizează primul portal de joburi în limba germană din România
Baschet Club Magic a organizat în decembrie prima ediție a ”Cupei Magic Moș Crăciun”, competiție dedicată copiilor din cadrul clubului Magic.